Anunț cu privire la întâlnirea de lucru corespunzătoare lunii martie- workshopul „Viziuni curriculare la disciplina limba și literatura română”

Către unitățile de învățământ preuniversitar din județul Timiș

În atenția cadrelor didactice de limba și literatura română,

nivel gimnazial

Casa Corpului Didactic Timiș invită cadrele didactice înscrise la workshopul „Viziuni curriculare la disciplina limba și literatura română”, desfășurat în regim on-line, în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, la întâlnirea de lucru corespunzătoare lunii martie.

Workshopul își propune să sprijine cadrele didactice care predau limba și literatura română la ciclul gimnazial, activitățile vizând următoarele aspecte:

- curriculum gimnazial corespunzător noii paradigme educaționale și programa pentru evaluare națională (viziuni curriculare axate pe componenta lingvistică/ interrelațională/ estetică și culturală);

- didactica disciplinei (proiectarea activităţilor didactice centrate pe dezvoltarea integrată a

competențelor-cheie);

- centrarea demersurilor didactice pe învățarea activă și pe evaluarea continuă, corespunzătoare finalității disciplinei limba și literatura română;

- discuții și soluții privitoare la conținuturile disciplinelor de limbă și comunicare de la nivel gimnazial;

- discuții cu privire la competențele de evaluat prezente în cadrul programei pentru evaluare națională și la baremul de evaluare și de notare.

Vă rugăm să aduceți la cunoștința cadrelor didactice din instituția dumneavoastră, care fac parte din grupul țintă și se regăsesc în tabelul anexat, următoarele informații:

Grup țintă: profesori de limba și literatura română, ciclul gimnazial

Durata: 90 de minute (formare de tip sincron audio-video)

Forma de organizare: on-line, Google meet

Calendarul propus pentru desfășurarea activităților va fi anunțat cu o săptămână înaintea debutului fiecărei întâlniri. Activitățile propuse se vor desfășura lunar, în perioada noiembrie 2020 - mai 2021, fiind susținute de cadre didactice de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara. Prezența în cadrul fiecărei întâlniri este obligatorie.

Întâlnirea va avea loc în data de 6 martie 2021, începând cu ora 10.00, fiind susținută de lect. dr. Emina Căpălnășan, cadru didactic la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara.

Facilitatorii workshopului: conf. dr. Florina Băcilă, lect. dr. Ana-Maria Radu-Pop, lect. dr. Emina Căpălnășan.

Întocmit,

prof. metodist Cerasela Cătălina Lascu

Director Casa Corpului Didactic Timiș,

Prof. dr. Patricia Elida Pisano

Anunțul poate fi vizualizat AICI.