Facebook
TEXT_SIZE

Festivalul-concurs „CDIdei în cărți”, ediția a VI-a, 2021

În atenția unităților de învățământ preuniversitar din județul Timiș

Casa Corpului Didactic Sibiu, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Timiș, vă invită la ediția a VI-a, relansată, a Festivalului-concurs „CDIdei în cărți". Ediția din anul 2020 a fost suspendată din cauza pandemiei create de Covid-19. Acest proiect a fost cuprins și în anul 2021 în Calendarul Activităților Educative Naționale însă, Ordinul MEC nr. 5.924 din 3 noiembrie 2020 a determinat suspendarea activităților propuse. În conformitate cu prevederile acestui ordin, „proiectele educative proprii planificate în Calendarul activităților, aprobat de consiliul de administrație, se vor desfășura în funcție de situațiile concrete din unitatea/ comunitatea respectivă.”

Casa Corpului Didactic Sibiu a inclus Festivalul CDIdei în cărți  în Calendarul activităților proprii din anul școlar 2020-2021. Ideea echipei CCD din Sibiu de a organiza un festival în care să fie implicate, în primul rând, centre de documentare şi informare (CDI) şi biblioteci din cadrul unităţilor de învăţământ, s-a înfiripat din dorinţa de a reliefa pasiunea pentru lectură în special, pentru cultură, în generalimplicit pentru a oferi un cadru de demonstrare a deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor elevilor dobândite în contexte nonformale. Festivalul a preluat ideea unei activităţi nonformale, aceea a Muzeului literar, care presupune o activitate de animaţie de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturării unei cărţi/ lucrări documentare, realizează un obiect reprezentativ inspirat de acea lucrare, ulterior prezentându-l publicului, „vizitatorilor” din mediul virtual, la această ediție.

Unitățile de învățământ se pot înscrie accesând link-ul https://tinyurl.com/yblpxwn4 până în data de 22.02.2021. Instituțiile care se înscriu la festival (casele corpului didactic, unităţile de învățământ, centrele de educație incluzivă) vor primi Metodologia de organizare şi desfăşurare a Festivalului-concurs „CDIdei în cărți”, ediţia a VI-a, 2021, criteriile şi instrumentele de evaluare.

În anul 2021 festivalul se desfășoară pe patru categorii de vârstă astfel: clasele III- IV, clasele V-VI, clasele VII- VIII și clasele IX-X, la nivelul următoarelor etape: județeană/ regională și națională.

Pentru fiecare categorie de vârstă sunt definite următoarele secțiuni: secțiunea lucrări în limba română, lucrări în limbi moderne (limba franceză, limba engleză, limba germană) și o secțiune pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.

Cum se vor implica elevii în cadrul proiectului?

În cadrul Festivalului-concurs „CDIdei în cărți” elevii, în echipe de câte trei, coordonați de un cadru didactic, vor alege o lucrare pe care să o citească și vor realiza următoarele produse:

a. fișa lucrării citite

b. jurnalul echipei

c. obiect reprezentativ/ macheta unei secvențe reprezentative din lucrarea citită/ filmul de prezentare a cărții (book trailer), după caz.

De asemenea, aceștia vor pregăti o prezentare orală, de cel mult 10 minute, a obiectului realizat/ machetei realizate/ filmului realizat.

Etapa județeană/ regională a Festivalului-concurs „CDIdei în cărţi” va avea loc on-line, în perioada 10-21 mai 2021, iar etapa națională  va avea loc, tot on-line, în perioada 31 mai-4 iunie 2021.

Toate informațiile privind festivalul se vor găsi pe site-ul proiectului https://cdidei.wordpress.com , iar corespondența în cadrul proiectului se va realiza utilizând adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.">This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

CCD Timiș va reveni cu informații, pe site-ul instituției, ulterior întâlnirii on-line cu reprezentanții Casei Corpului Didactic Sibiu, implicit cu reprezentanții caselor corpului didactic.

Anunțul poate fi vizualizat AICI.

Luni, 01 03 2021